O mărturie literară de excepție: Amintirile sau drumul către noi înşine

Cartea lui Gabriel Dimisianu “Amintiri și portrete literare[1]” m-a captivat pe deplin. De aceea scriu aceste rânduri pentru a-i păstra vie esența, în însemnările mele. Memoria unei lecturi plăcute este mai bine păstrată atunci când ai un reper scris. Peste ani aş putea să revăd aceste rânduri cu aceeaşi mare plăcere cu care am parcurs cartea.

Volumul mi-a căzut în mână cu totul întâmplător. Titlul mi-a spus clar, încă de la început, că nu e o carte de critică literară pură, ci este mai degrabă o serie de amintiri despre scriitori români contemporani, pe care autorul i-a întâlnit şi cu care a lucrat. Cu ajutorul cuvintelor autorul face o serie de portrete reuşite care nu au nimic ieşit din comun. Dar au, cu siguranță, autenticitate, normalitate şi parfumul anilor în care s-au petrecut întâmplările povestite de autor. Şi umorul fin nu lipseşte, desigur.

dimisianu2013-1

Mi-am amintit usor de Dimisianu. Numele său apărea destul de des în revistele literare ale anilor 80 şi 90.

Am citit cartea pe nerăsuflate, cum se spune. Poate pentru că îi citesem pe multi dintre cei portretizați în cuvinte. Multe din portrete au tuşe personale, mai puternice sau mai fragile, potrivite cu întâmplările dezvăluite, poate în premieră, de către Dimisianu.

Tonul autorului mi s-a părut echilibrat. Dacă la alți critici din generația lui am remarcat o anume “agresivitate” în conținutul non-critic, în fluxul narativ şi în stil, la Dimisianu am apreciat mai întâi maniera sa pur intelectuală de a-şi clădi argumentele pro şi contra, iar mai apoi discreția sa de “povestitor”, care nu dă verdicte, ci lasă cititorul să judece, să clasifice sau să plaseze scriitorii în ierarhia pe care acesta o simte sau şi-o doreşte.

Lectura cărții s-a dovedit captivantă din două motive. Primul motiv ar fi că mi-a completat imaginea pe care mi-am făcut-o despre literatura română contemporană în anii de şcoală cu elemente savuroase, care întregeau portretele scriitorilor cu trăsături de oameni normali, care sufereau sau se bucurau ca şi noi, muritorii de rând, de aceleaşi privațiuni în anii aceia trişti. Al doilea motiv ar fi că toate portretele se leagă armonios într-o imagine de ansamblu a unei perioade triste din istoria literaturii române. Această imagine este sinteza de care aveam nevoie, la această vârsta, ca o aducere aminte a anilor de şcoală şi mai ales a ceea ce citisem atunci.

Ïn vremurile acelea tulburi era greu de rezistat tentației de a “te da” cu regimul pentru a nu fi o victimă a presiunii ideologice. Dimisianu, de altfel, explică pe larg că erau grupuri de scriitori care se “judecau” prea uşor unii pe alții. Era o realitate care a produs cutremure puternice între scriitorii mai vârstnici şi cei tineri şi în mişcările literare pe care aceştia le reprezentau:

“Să nu judece nimeni pe alţii pentru slăbiciunile lor dacă nu a făcut el însuşi, mai întâi, în aceleaşi condiţii, dovada tăriei.”

Scriitorul evocă trei momente cu Tudor Vianu, care i-a fost profesor în anii de studenție. Cele trei momente sunt descrise într-o manieră simplă, dar plină de emoție. Dimisianu menționează, de asemenea, pe Eugen Lovinescu, cel care atrăgea atenția asupra pericolelor genului memorialistic. Unul din martorii unei scene cu Vianu i-a reproşat autorului ca nu se recunoaşte în împrejurările descrise. Dimisianu concluzionează că “nu-mi rămâne decât să accept că domnia sa a plâns doar în memoria mea, fatalmente subiectivă”.

Cartea include, de asemenea, câteva portrete ale unor scriitori uitați de vreme. Este vorba de Ury Benador, Georgeta Mircea Cancicov, Marcel Mihalaș și Mihail Crama. Trebuie să recunosc că nici mie numele lor nu mi-au spus mare lucru, dar evocările lui Dimisianu m-au ajutat să-i descopăr în linii mari și apoi să mă informez cât de cât despre activitatea lor.

Tudor Arghezi este prezent în câteva relatări. O emoție particulară se degajă din rândurile autorului prin evocarea acestor momente care îl defineau pe Arghezi ca om și ca poet. Arghezi nu s-a prea înțeles cu vecinul său, George Ivascu și chiar a mărturisit că “… ce mă leagă acum de el este numai trotuarul.” Ïn incheierea evocării, Dimisianu mărturisește că:

“Nu rău mi s-a părut Arghezi, ci nemaipomenit de vital, agresiv-sarcastic din prea multă vitalitate, nedomolită nici la vârsta patriarhilor pe care poetul se pregătea s-o împlinească peste puține zile.”

Un alt titan al literaturii române, prezent în evocările lui Dimisianu, este Zaharia Stancu, care “oriunde apărea… crea o puternică impresie și l-am văzut chiar pe Ceaușescu intimidat în prezența sa”. Citându-l pe Manolescu, Dimisianu spune că Stancu, “întruchipează ca și Goga, finetea unei rase vechi de tărani”.

Dimisianu își amintește, de asemenea, reacția oficială a lui Stancu la apariția unui articol publicat în “România literară”, articol care cuprindea un interviu cu Salvador Dali, preluat din presa străină. Ceea ce deranja cenzura comunistă era o remarcă a marelui artist despre viitorul statelor europene, care ar trebui să aparțină monarhiilor. După tirada oficială de reproșuri, presărate cu multe din cuvintele limbajului de lemn al epocii, Stancu șoptește:

“- Să știți că l-am cunoscut pe fostul rege, pe Mihai… era un băiat bun, un om de treabă.

Un epilog în răspăr cu discursul pe care Zaharia Stancu tocmai ni-l ținuse, mărturisind despre firea lui sucită, s-ar fi zis, din care, în orice caz, o doză de hitrionism nu lipsea.”

Geo Dumitrescu este “cel care are posteritatea literară cea mai bogată și cea mai activă, indiferent dacă beneficiarii ei o recunosc sau nu.”

Ov. S. Crohmălniceanu este evocat cu emoția specifică a învățăcelului. Dimisianu afirmă că “Ov. S. Crohmălniceanu s-a răscumpărat pentru aceste cedări la presiunile făcute asupra sa de puterea politică – pentru că au existat astfel de presiuni – prin tot ce a întreprins în anii următori și în toți pe care i-a mai avut de trăit.”

Lui Crohmălniceanu i se recunosc meritele de a readuce în actualitatea literară a vremii pe Arghezi și Blaga. Contribuția cheie care plasează numele lui Crohmălniceanu în galeria criticilor români este, desigur, capodopera sa “Literatura română dintre cele două războaie mondiale”, o lucrare pe care mi-am tocit mult coatele, eu însumi, în anii de școală.

Crohmălniceanu a avut curajul să-l înfrunte direct pe Ceausescu, exprimându-și direct dezaprobarea pentru cultul personalității și degradarea culturală practicată de fostului regim. Acest episod este pe larg descris în “Amintiri deghizate”, de Crohmălniceanu.

De ce evocă Dimisianu acest episod? A fost impresionat să-și vadă numele în cartea mai sus menționată, în contextul unei relatări despre o înfruntare directă a lui Ceaușescu:

“M-am așezat jos, cu obrajii încinși. Dimisianu, alături de mine, mi-a strâns discret brațul.”

Nu lipsește din evocări Nichita Stănescu. Intenția lui Dimisianu este informativă și nu are, nicidecum, scopul de a adăuga o nouă privire critică asupra operei lui Stănescu. Ïn tinerețe, Dimisianu și soția lui au locuit împreună cu Stănescu, Nicolae Velea, Cezar Baltag și Ioana Bantaș într-o casă din mahalaua Rahovei, în București.

Fanuș Neagu este prezent în această serie de evocări, în mijlocul unor întâmplări pline de haz. Neagu publica încă din studenție, dar venea foarte rar la cursuri. Nu lipsea însă de la cursurile lui Tudor Vianu.

Nicolae Manolescu este evocat sub semnul “artei seducătorului”, o artă ce l-a ajutat să-și câștige reputația unui critic serios și imparțial încă din vremurile triste ale dictaturii comuniste. Manolescu a fost și rămâne un optimist al vremii. Textele lui Manolescu “mă încântau (mă seduceau, de ce n-aș scrie și aici cuvântul?) prin multe însușiri, dintre care aș aminti aici doar precizia expresivă și acea irandiantă luminozitate.”

Autorul adaugă la finalul volumului său o evocare despre mediul cultural brăilean, de pe vremea copilăriei și adolescenței sale. Explică de ce era un cititor pasionat al revistelor pentru copii și cum s-a deprins să prețuiască și să citească primele sale cărți pe când ajuta un librar faimos în Brăila sa natală.

Dimisianu precizează că multe dintre amintirile sale s-au topit în negura vremurilor, odată cu distrugerea unor jurnale despre care credea că sunt nesemnificative și copilărești.

Această remarcă m-a determinat să scriu aceste rânduri care poate, mai târziu, mă vor ajuta să pot revedea, poate cu alți ochi, mărturiile literare de excepție, așa după cum le-a împărtășit Dimisianu prin volumul său.

Văzusem undeva pe Web o notă acordată cărții. Era 7 din 10. Mi s-a părut ciudat. Eu consider o carte un proiect personal, construit cu păreri și emoții pur personale, care nu se pot nota de dragul ratingului.

[1] Gabriel Dimisianu, Amintiri şi portrete literare, Humanitas, 2013

Posted in Culture, Cultures and communication, Miscellaneous | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Evere’s Bon Pasteur Park

A park in winter has got its simple beauty, no doubt about that. Seeing empty trees with their branches lifting their silhouettes to the sky expresses a sort of sadness and a sort of reminder that clothes do not wear us forever.

I captured the plain beauty of the Bon Pasteur Park (Goede Herderpark in Dutch) on a number of photos, in winter, as a way to get a sort of reference for the forthcoming seasons, which are going to wear the Park in bright and fresh colours.

The Park is situated in the area of the former Convent of the Bon Pasteur (Good Shepherd), which was completely destroyed by bombs in 1944 during the World War II. The Park was open in 1960 after its location served as waste storage. Good and inspired solution to turn a waste location into a park!

The Park is a perfect natural buffer between the Natural Reservation of Moeraske and the buildings around the St Vincent Church, in Evere (Brussels), where I live. The Park includes playgrounds and a number of sport fields, in addition to beautiful trees, bushes and other plants.

Looking forward to walking in the Park during the forthcoming months!

Posted in Culture, Cultures and communication, Photo-gallery, Travelling | Tagged , , , , , | Leave a comment

A genuine lesson about Eminescu

Today we celebrate the Romanian National Culture Day, which is linked to the birthday of Eminescu, the last Romantic poet of Europe & the world.

“O Mother …” is one of his outstanding masterpieces.

O Mother…

by Mihai Eminescu

O mother, darling mother, lost in time’s formless haze
Amidst the leaves’ sweet rustle you call my name always;
Amidst their fluttering murmur above your sacred grave
I hear you softly whisper whene’er the branches wave;
While o’er your tomb the willows their autumn raiment heap…
For ever wave the branches, and you for ever sleep.

When l shall die, beloved, do not beside me mourn,
But break a branch of blossom that does the lime adorn,
And take it very softly, and plant it at my head;
I’ll feel its shadow growing as on the soil it’s shed;
And watered by the tears that you for sorrow weep…
For ever grow that shadow, and l for ever sleep.

And should it be together that we shall die one day,
They shall not in some cemet’ry our separate bodies lay,
But let them dig a grave near where the river flows
And in a single coffin them both together close;
That l to time eternal my love beside me keep…
For ever wail the water, and we for ever sleep.

English version by Corneliu M. Popescu

In search of Right Words

Eminescu, the icon of the Romanian culture and the last romantic poet of Europe, is today celebrated in all corners of the world.

I came across his masterpieces as a child before entering school. My mother helped me memorise one of his famous, delicate and simple poems, “Sleepy Little Songsters” (Somnoroase păsărele). This English version by Sylvia Pankhurst and I. O. Stefanovici was published in 1930, when the two translators gave voice in English to Eminescu’s masterpieces, for the first time. Their volume was prefaced by Nicolae Iorga and George Bernard Shaw, two world’s famous figures.

Mihai Eminescu Mihai Eminescu

Year by year I discovered many poems as well as a number of prose pieces. Year by year my abilities to understand Eminescu developed, but I could never say that I have discovered him entirely. Each time I re-read some of his works, I discover new meanings and metaphors, which I could…

View original post 635 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Catedrala din Aachen, Germania: Opt motive pentru a o vizita

Am văzut multe catedrale în viața mea, dar Catedrala din Aachen sau Aachener Dom, în germană, este cea mai aproape de sufletul meu.

Monumentul, care este cea mai veche catedrală construită în nordul Europei, este un loc magic unde au fost încoronați multi dintre împărații din vechile timpuri.

Catedrala este considerată o capodoperă arhitecturală de o frumusețe de neegalat, cu vitraliile sale superbe, pereți de marmură remarcabili și dale miniaturale de mozaic în aur care decorează podelele, tavanul și altarul.

img_4870

Există opt motive pentru care această catedrală este unul dintre locurile mele preferate. Prefer să rămân la opt motive, pentru a lega cumva cifra “opt” de un simbol important al Catedralei din Aachen, un simbol încorporat în Octagonul carolingian, descris mai pe larg în acest articol.

  1. O combinație a trei stiluri architecturale care îți taie respirația

Monumentul ca atare combină două stiluri arhitecturale majore, cel carolingian și cel gotic, cu urme vizibile ale stilului ottonian.

Principala caracteristică a stilului carolingian este intrarea în catedrală, situată în partea de vest. Intrarea se numește Westwork (Westwerk în limba germană). Westwork este format din două turnuri care susțin câteva încăperi dispuse pe două etaje.

În timp ce vizitam catedrala, am remarcat prezența unor elemente de arhitectură bizantină, din țara mea natală. Se pare că ele își au originea în stilul carolingian, care s-a dezvoltat în timpul Imperiului Carolingian și care se bazează pe arhitectura creștină din Imperiul Roman.

Elementele stilului gotic sunt vizibile în structura altarului catedralei în timp ce elementele de stil ottonian s-au folosit mai ales în zona tronului imperial al lui Carol cel Mare.

  1. Capela Palatină sau Octagonul carolingian

Capela Palatină este de fapt o cameră octagonală, cu două etaje, cu stâlpi puternici care susțin o galerie impresionantă, închisă cu o cupolă. Zidurile Capelei, stâlpii și tavanul sunt acoperiți de picturi din mozaic, care sunt de o deosebită și rară frumusețe.

aachen_carolingianoctagon1_cupola

  1. Geometrie și simboluri unice

De-a lungul secolelor experții au efectuat mai multe măsurători ale Catedralei ca să explice dimensiunile sale și ca să identifice simbolurile pe care acestea le poartă. Experții au ajuns la concluzia că explicația plauzibilă ar fi chiar pasul carolingian, o unitate de măsură introdusă chiar de către Carol cel Mare.

Se știe că renumitul împărat Carol cel Mare a introdus unități de măsură pentru greutate și lungime care să fie uniforme în imperiul său pentru a asigura un sistem de referință unic. Un picior carolingian reprezintă aproximativ o treime dintr-un metru.

aachen_carolingianoctagon1

Forma octagonală a Capelei Palatine simbolizează promisiunea de viață eternă. Un alt simbol este numărul “zece” care reprezintă perfecțiunea în arhitectura medievală. Atât forma circulară a cupolei Capelei cât și înălțime sa măsoară o sută de picioare carolingiene. Suta este un multiplu de zece, deci și această caracteristică explică simbolistica lui “zece”.

  1. Altarul gotic

Altarul Catedralei Aachen este un simbol al arhitecturii gotice, remarcabil prin dimensiunile și designul său. Suprafața ferestrelor acoperă aproximativ 1.000 de metri pătrați și de-a lungul timpului a botezată Glashaus (Casa de sticlă). Suprafața este din nou, un multiplu de zece, care se adaugă la simbolistica lui zece.

aachengothicchoirhenrysambon

Altarul adăpostește apostolii și Karlsschrein, sarcofagul care cu osemintele lui Carol cel Mare, ce se odihnesc în Capela Palatină.

Pereții cu vitralii lasă lumina zilei să pătrundă adânc în Catedrală, filtrând-o într-o manieră unică.

  1. Capelele laterale

Există șapte capele care fac parte din ansamblul catedralei din Aachen. Cinci dintre ele sunt plasate în jurul Octagonului carolingian, în timp ce alte două capele sunt situate în vechea mănăstire și în curtea Catedralei.

img_4883

Cele cinci capele principale sunt: Capela Sf. Matei, Capela Sf. Ana, Capela Ungariei, Capela Sf. Nicolae & Sf. Mihail și Capela St. Charles & Hubert. Celelalte două capele sunt: Capela Sfinților și Capela Botezului.

  1. Candelabrul lui Barbarossa

Acest candelabru celebru poartă numele împăratului Barbarossa, cel care l-a donat Catedralei. Candelabrul este format din opt (din nou simbolul opt) arce aranjate pe o structură circulară, suspendată cu un lanț.

aachen_barbarossa_chandelier1

  1. Marienschrein, una dintre cele mai importante comori ale secolului al XIII-lea

Marienschrein sau sarcofagul Sfintei Maria adăpostește patru obiecte celebre: veșmântul Fecioarei Maria, scutecele pruncului Isus, veștimentele lui Isus de pe cruce și acoperământului lui Ioan Botezatorul. Marienschrein este depus într-o vitrină de sticlă protejată în altarul Catedralei.

aachen_marienschrein1

Sarcofagul este decorat cu scene reprezentând cei doisprezece apostoli, Hristos, Fecioara Maria și Carol cel Mare. Aproape o mie de pietre prețioase au fost folosite pentru decorarea sarcofagului.

  1. Amvonul lui Henry II

Amvonul lui Henry II a fost executat între 1002 și 1014, în urma comenzii lui Henric al II-lea, un împărat roman.

aachen_henrys_ambon

Se spune că decorațiile amvonului sunt piese emblematice de artă din perioada ottoniană. Amvonului este acoperit cu aur și bogat ornamentat cu pietre prețioase.


Dacă ați vizitat Catedrala din Aachen, vă rog să împărtășiți impresiile dumneavoastră printr-un comentariu pe această pagină. Mulțumesc!

Posted in Culture, Cultures and communication, Photo-gallery, Travelling | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Eight reasons to visit Aachen Cathedral in Germany

I have seen many cathedrals in my life but the Aachen Cathedral (Aachener Dom) is the closest to my heart.

The monument, which is the oldest Cathedral built in Northern Europe, is a magical place, where all ancient German emperors were crowned. It is considered an architectural masterpiece of an overwhelming beauty, with gorgeous stained glass windows, remarkable marble walls and mosaic tiles decorating the floors, ceiling and choir.

img_4870

There are eight reasons why this Cathedral is one of my favourite places. I prefer to limit the reasons to eight, to somehow link the figure “eight” to an important symbol of the Aachen Cathedral, a symbol embedded in the Carolingian Octagon, which is described further in this article.

  1. A breath-taking combination of three architectural styles

The monument as such combines two major architectural styles, notably the Carolingian and the Gothic styles with visible traces of the Ottonian style.

The Carolingian style’s main feature is an entrance block facing the west, which is called Westwork (Westwerk in German). The Westwork as such consists of two towers holding a number of entrance halls and rooms organised on two storeys.

While visiting the Dom, I noticed some architectural Byzantine elements from my home country. They appear to come from the Carolingian style, which developed during the Carolingian Empire and which is based on the Christian Roman Empire architecture.

The Gothic style elements are visible in the Dom choir’s structure while the Ottonian style elements were mainly employed in the area of Charlemagne’s Imperial throne.

  1. The Palatine Chapel or the Carolingian Octagon

The Palatine Chapel is actually a tall octagonal room on two floors whose strong pillars hold a high gallery covered by a cupola. The Chapel’s walls, pillars and ceiling are decorated with mosaic tiles, which are of a particular and rare beauty.

aachen_carolingianoctagon1_cupola

  1. Unique geometry and symbols

Over the past centuries the experts performed many measurements of the Dom to explain its dimensions and identify the symbols behind them. The experts concluded that the reference making sense in the case of the Dom is the Carolingian feet.

Charlemagne introduced uniform weights and measures throughout his Empire and one Carolingian foot is about one third of a metre.

aachen_carolingianoctagon1

The Palatine Chapel’s octagon shape symbolises the promise of never-ending life. Another symbol is ten and represents the perfection in medieval architecture. Both top circle shape – surrounding the Dom cupola – and the Dom height measure hundred Carolingian feet, which is a multiple of ten.

  1. The Gothic choir

Aachen Dom’s choir is a genuine piece of Gothic architecture and it is remarkable with its size and design. The windows’ surface is a huge area of about 1,000 square meters and got the nickname of the Glashaus (Glass house).

aachengothicchoirhenrysambon

The choir accommodates the Apostles and the Karlsschrein (Charlemagne’s Sanctuary), which houses Charlemagne’s bones from their resting place in the Palatine Chapel.

The glass area is a generous gateway, which filters the daylight pleasantly.

  1. The side chapels

There are seven chapels belonging to the Aachen Dom. Five of them are placed around the Carolingian Octagon while the remaining two chapels are located in the cloister and the other one in the Dom yard.

img_4883

The five chapels are: St. Matthew Chapel, St. Anne Chapel, the Chapel of Hungary, the Chapel of St. Nicholas and St. Michael and the Chapel of St. Charles & Hubert. The other two chapels are: All Saints and All Souls Chapel and the Baptismal Chapel.

  1. Barbarossa chandelier

This famous chandelier bears the name of Emperor Barbarossa who donated it to the Dom. The chandelier consists of eight (again the symbol of eight) arcs placed on a wheel suspended with a chain.

aachen_barbarossa_chandelier1

  1. Marienschrein, one the most important 13th century piece of gold artwork

The Marienschrein (Mary’s Sanctuary) houses four famous objects: Jesus’s nappy and loin cloth, Mary’s dress and John the Baptist’s decapitation cloth. The Marienschrein is stored in a protected glass box in the Dom’s choir.

aachen_marienschrein1

The Sanctuary depicts scenes with the twelve apostles, Christ, Mary and Charlemagne. About thousand gemstones decorate the sanctuary.

  1. Henry’s Ambon

Henry’s Ambon is actually a pulpit, which is a raised stand, reserved for preachers and other church authorities. The Ambon was made between 1002 and 1014, following the request of Henry II, a Roman Emperor.

aachen_henrys_ambon

It is said that the Ambon is an emblematic pieces of artwork from the Ottonian period. The Ambon features scenes, made in gold and richly decorated with sparkling gemstones.


More articles on Aachen and its attractions:

Aachen’s St. Nicholas Church, in Germany

Happy New Year 2017 with a German chimney sweep!

Aachen, a gate to the living European history


If you visited the Aachen Cathedral, please share your impressions by leaving a comment on this page. Thank you!

Posted in Culture, Cultures and communication, Photo-gallery | Tagged , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Aachen’s St. Nicholas Church, in Germany

While heading towards the Aachen’s Dom, one can easily spot a small church, which is an authentic oasis in the middle of the city. The church name is St. Nicholas, a former monastery.

The church was first mentioned in 1005. It impresses with its relaxed Gothic architectural style. The church has got a spacious gothic hall with large windows and a long choir as a praying area.

The windows enable the daylight to get through, filter it and create a bright and warm place.

Over the past years the church has become a cultural space, accommodating cultural events, including concerts.

During its long life of more than thousand years, the church passed through a number of changes until 2002, when the monument became a place that unifies both Protestants and Catholics of the city.

In 1944 a number of war bombs significantly affected the church and the renovation work took some time.

We could not see the famous church altar, which was destroyed by a firework rocket during the New Year night of 2010-2011. The altar is being renovated, we were told, and will preserve its initial sumptuous wooden structure. We hope to be able to see it soon.

What to see inside the Church

Aachen, St. Nicholas Church, Madonna with a halo

img_4820

Aachen, St. Nicholas Church, Madonna with a halo

Aachen, St. Nicholas Church, The pulpit (a raised stand in a church)

img_4816

Aachen, St. Nicholas Church, The pulpit

Aachen, St. Nicholas Church’s left side altar

img_4805

Aachen, St. Nicholas Church’s left side altar

Aachen, Umbrella monument in front of the St. Nicholas Church

img_4800

Aachen, Umbrella monument in front of the St. Nicholas Church

Aachen, Gothic columns in St. Nicholas Church

More articles on Aachen and its attractions:

Eight reasons to visit Aachen Cathedral in Germany

Happy New Year 2017 with a German chimney sweep!

Aachen, a gate to the living European history

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , , | Leave a comment

Happy New Year 2017! Bonne année 2017 ! Un An Nou fericit în 2017!

Happy New Year 2017 with a German chimney sweep!

While visiting Aachen in Germany one day before the night bridging 2016 and 2017 we saw lots of chimney sweeps attached to small flowerpots, on sale, on the city streets and shops.

There must be a symbol, we said, and we asked around. Some locals explained us that a chimney sweep is the most common present one can get in Germany for the New Year, as a symbol of luck and wealth.

The chimney sweep must wear a black suit and a black top hat, otherwise is not in line with the old German tradition!

To make the symbol stronger, the flowerpots harvest four-leaf clover, another traditional Lucky symbol.

Have a great year in 2017! Be lucky and loved!

cosaricosar


Bonne année 2017 avec un ramoneur allemand!

En visitant Aix-la-Chapelle en Allemagne un jour avant la nuit faisant le pont entre 2016 et 2017, nous avons vu beaucoup de ramoneurs attachés à de petits pots de fleurs, en vente dans les rues de la ville et dans les boutiques.

On pensait qu’il doit y avoir un symbole derrière, alors nous avons demandé autour. Quelques habitants de la ville nous ont expliqué qu’un ramoneur est le cadeau le plus commun en Allemagne pour le Nouvel An, comme un symbole de chance et de richesse.

Le ramoneur doit porter un costume noir et un chapeau noir, autrement il n’est pas en ligne avec la tradition allemande ancienne!

Pour rendre le symbole plus fort, les pots de fleurs ont un trèfle à quatre feuilles, un autre symbole traditionnel de la chance.

Bonne année 2017! Soyez chanceux et aimés!


Un An Nou fericit în 2017, cu un coșar german!

În timp ce vizitam orașul Aachen din Germania, chiar cu o zi înainte de noaptea de Revelion 2017, am văzut o mulțime de coșari în ghivece cu flori mici, de vânzare pe străzile orașului și în magazine.

Trebuie să fie un simbol, ne-am spus, și am întrebat pe cineva. Câțiva localnici ne-au explicat că un coșar este cadoul cel mai răspândit ce se oferă în Germania înaintea Anului Nou, ca un simbol de noroc și bogăție.

Coșarul trebuie să poarte un costum negru și o pălărie neagră. Ïn caz contrar coșarul nu este în conformitate cu tradiția germană veche!

Pentru a face simbolul mai autentic, coșarii se pun în ghivece cu trifoi cu patru foi, un alt simbol tradițional asociat norocului și bunăstării.

La multi ani în 2017! Mult noroc, dragoste și împliniri!


 

More articles on Aachen and its attractions:

Eight reasons to visit Aachen Cathedral in Germany

Aachen’s St. Nicholas Church, in Germany

Aachen, a gate to the living European history

 

 

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , , , , , , , | Leave a comment