Iarba mea verde de acasă

Primăvara belgiană

Primăvara este anotimpul meu preferat. Iernile belgiene sunt lungi, cu vânt și multă umezeală. Primăvara vine ca un dar, după mai multe luni cu zile cenușii și scurte, și un soare rar la vedere.

Alb imaculat

Arbuști decorativi în Parcul Bon Pasteur, Evere, Bruxelles

Primăvara aduce torente de culori, ce trec de la verdele viu la albul lăptos, printr-un galben vibrant, la un roșu fragil și un violet cald.

Carmin

Arbuști decorativi în Parcul Bon Pasteur, Evere, Bruxelles

Primăvara belgiană îmi amintește de primăvara copilăriei mele, cu toate că primăvara din România era mai blândă și mai călduroasă. Percep primăvara belgiană într-un mod diferit, cu toate că este vorba de aceeași forță a naturii de a reveni la viață.

Papadii

Cu toate că natura belgiană pare mai proaspătă pentru că aici plouă mai des, acest lucru nu mă vindecă îndeajuns de dorul de acasă. În schimb am ocazia să admir plante pe care nu le-am văzut în satul meu natal.

Covor roz

Covor din petalele cireșilor japonezi

Ceea ce mă fascinează primăvara aici este cireșul japonez cu diferitele sale soiuri. Sakura este foarte popular în Evere, districtul unde locuiesc. La debutul primăverii tot verdele din jur se transformă în perdele vii de roșu-roz și alb-roz.

Arcada Ciresi japonezi

Arcada de cireși japonezi în Evere, Bruxelles

Primăvara copilăriei mele

Am crescut într-un sat unde sunetele primăverii fluturau ușor în mintea mea. Nimic nu le poate înlocui astăzi. În timp ce mergeam în drumeții prin împrejurimile satului, mă bucuram de fiecare schimbare a naturii, de la florile de prun înflorit până la grădinile multicolore și parfumate, îngrijite cu migală.

Liliac

Flori de liliac în Parcul Bon Pasteur

Copilăria mea rămâne într-un fel „iarba verde de acasă“. Nu avem o grădină în Evere dar „iarba noastră de acasă” este aici mica noastră grădină de pe terasă.

Our garden

Mica noastră gradină de pe terasă

Primăvara avea o anume magie pe când eram în satul meu natal. Mă bucuram imens de venirea ei, mai ales atunci când descopeream mirosul de pământ reavăn, răcoarea moale a pădurii, cântecul păsărilor sau sunetul ploilor.

Mar inflorit

Flori de măr în Parcul Bon Pasteur

Orice semn, cât de mic, al vegetației în dezvoltare, era un motiv de a mă bucura și aprecia natura, ce se transforma de la o oră la alta, de la o zi la alta.

Pădurea satului meu

Ceea ce este încă foarte proaspăt în memoria mea este pădurea satului sau crângul, cum îi spuneam noi. Se află la câțiva kilometri de sat. Deplasarea la crâng, în primăvară, era un adevărat eveniment al comunității satului. Ne pregăteam serios pentru călătorie și eram o ceată măricică de copii, gata să înfrunte aproape nouă kilometri de mers pe jos.

Copac maiestos

Imagine din Parcul Bon Pasteur

Mergeam pe un drum de țară, după ce plecam de acasă dis de dimineață, în zori, când totul era încă cețos. Crângul era doar o formă ciudată înghițită de întuneric, pe linia orizontului. În cazul în care ploua, drumul era plin de noroi și înaintam încet. Noroiul nu ne deranja deloc. Dimpotrivă, călătoria era întotdeauna plăcută, pentru că puteam admira crângul și minunățiile lui după drumul lung.

Cires roz

Imagine din Parcul Bon Pasteur

Hallerbos, o pădure în amintirea crângului copilăriei

Mi-e dor de pădurea copilăriei mele, dar Hallerbos, pădurea din apropierea orașului Bruxelles îmi amintește de ea. Vizitez Hallerbos mai ales primăvara, când își schimbă straiele de la o săptămână la alta. Hallerbos este numele pădurii în olandeză, în timp ce numele ei în engleză este Halle Wood și Bois de Hal în franceză. Pădurea se găsește la marginea orașului Halle, nu departe de Bruxelles.

Cires rosu

Imagine din Parcul Bon Pasteur

Hallerbos îmi aduce aminte de crângul copilariei mele pentru că îmi dă energia și emotia adevarată a primaverii prin culorile ei, printre ramurile copacilor zvelți și cântecul păsărilor.

Muguri

Imagine din Parcul Bon Pasteur, Evere, Bruxelles

Ïn câteva săptămâni pădurea îmbracă straie galbene, albe și albastre, înainte de a rămâne verde până când toamna le transformă în auriu și ruginiu. Apariția ghioceilor, anemonelor, narciselor și a celebrelor viorele sălbatice este un adevărat miracol al naturii, de neratat.

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , | Leave a comment

Duminica Floriilor la Floralia, în Bruxelles

Un eveniment floral unic este organizat pentru aproximativ patru săptămâni în parcul și serele Castelului Groot-Bijgaarden, lângă Bruxelles, în fiecare an.

Evenimentul se numește “Floralia” și onorează activitatea horticultorilor pasionați din Belgia și Olanda.

Floralia este, de fapt, o expoziție combinată, în interior și exterior, pe o suprafață de aproximativ 14 ha. O mare varietate de plante ce înfloresc primăvara se expun cu această ocazie.

Organizatorii susțin că există aproximativ 400 de soiuri de lalele, alături de zambile și narcise de toate culorile.

paunul

Faimosul păun floral

Plantele sunt aranjate în diferite configurații și forme: covoare de flori, inimi din lalele, labirinturi din lalele, un păun confecționat din flori, și multe, multe alte configurații inspirate și originale.

Organizatorii au anunțat că în acest an grădinarii castelului au plantat aproximativ un milion și jumătate de bulbi de plante. Ei au făcut această treabă migăloasă toamna trecută, pentru că numai în felul acesta plantele cresc și înfloresc în mod corespunzător primăvara viitoare.

Am vizitat acest loc minunat în Duminica Floriilor. În această zi, chiar cu o săptămână înainte de Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe cei care poartă nume de flori. A fost o alegere inspirată să ne bucurăm de o ieșire în natură, să admirăm acest colț de natură ce adună loalaltă atât de multe flori minunate.

Suntem încântați să împărtășim această bucurie, precum și fotografiile pe care le-am făcut.

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , , , , , , | 1 Comment

Floralia: Brussels’s Flower Festival

A unique flower festival is open for about four weeks in the park and the greenhouses of the Groot-Bijgaarden Castle, near Brussels, each year.

The Floralia Festival honours the work of horticulturists from both Belgium and the Netherlands.

The festival is essentially a live indoor and outdoor exhibition, on an area of about 14 ha. An incredible large variety of plants blooming in spring are on display.

The organisers claim that there about 400 tulip varieties next to hyacinths and daffodils.

paunul

Peacock made out of flowers

The plants are arranged in different configurations, forms and shapes: flower carpets, tulip hearts, tulip labyrinths, a peacock made out of flowers, and many, many other inspired choices.

The organisers announced that this year the castle gardeners planted about one million and a half bulbs. They did the job during the past autumn as this is the rule to ensure that the plants grow and bloom properly next spring.


We visited the festival venue on Palm Sunday. On this day, right one week before Easter, the Orthodox Church celebrates all people bearing flowers’ names. It was an inspired choice to enjoy such a beautiful place gathering so many stunning flowers in one place.

We are delighted to share all these splendid pictures with all the readers of this blog.

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , , , , , | 1 Comment

Un veac de singurătate nesfârșit cu Gabriel García Márquez

Toată lumea știe că scriitorul Gabriel García Márquez este un mare povestitor. L-am descoperit pe când am aveam 15 ani. Unul dintre profesorii mei preferați, Domnul Zaharia, mi-a împrumutat celebrul volum „Un veac de singurătate“, spunând: „Uite, aceasta este una din cele mai bune cărți din lume! Citește-o și vei vedea de ce“! Și a avut dreptate. La momentul lecturii n-am știut că stilul lui García Márquez este „realism magic“, dar am simțit magia cărții încă de la primele pagini.

garcía-marquez-ventana

Gabriel García Márquez (Source)

Când am împlinit 50 de ani am recitit cartea pentru a cincea oară. Lectura ei nu mă obosește niciodată. De fiecare dată descopăr sensuri noi în spatele cuvintelor, iar firul epic al cărții se reîmprospătează de fiecare dată.

Sunt scriitori pe care îi iubim și de la care învățăm foarte multe, dar nici unul dintre ei nu m-a fascinat prin arta de a povesti. Niciodată nu am trăit o experiență similară ca aceea din timpul lecturii cărților lui García Márquez. E o bucurie unică fiecare cuvânt și fiecare paragraf.

Arta lui García Márquez

Am recitit recent “A trăi pentru a-ți povesti viața” (Vivir para contarla), primul volum al autobiografiei sale, o carte scrisă din inimă, despre amintirile autorului din copilărie și tinerețe. Cartea este o dovadă că memoria ne ajută să ne modelăm identitatea și sensul vieții noastre.

Cartea nu este ca celelalte autobiografii. În timpul lecturii cititorul decoperă viața unui băiat care crește, merge la școală și ajunge jurnalist. Firul epic al cărții se derulează în zigzag, merge înainte și înapoi prin ani, dezvăluind evenimentele istorice majore pe care autorul le-a trăit: revoluții, dictaturi, și contra-lovituri de stat.

În timp ce citeam cartea am avut senzația că stăteam de vorba cu García Márquez. Prin maniera lui de a povesti, autorul întinde o punte către cititor, pentru că povestea lui se țese magic de la primul la ultimul cuvânt al cărții.

Narațiunea are o forță de neegalat iar evocările despre locul copilăriei sale, într-o regiune columbiană departe de lumea reală agitată, se transformă în imagini de neuitat. García Márquez reușește să transmită cititorului magia acelor locuri, dominată de percepția sa de copil.

Autorul a fost înconjurat de o familie numeroasă, cu multe femei care au reprezentat repere importante în viața lui. Familia, rudele și prietenii sunt portretizați în detaliu, în momente amuzante sau jenante. Scriitorul împărtășește multe din credințele străvechi ce au guvernat viața de familie, pe când descoperea dragostea sa pentru cărți și învățătură.

García Márquez își amintește cu ușurință detalii despre viața sa de copil. În timp ce o însoțește pe mama sa spre locurile copilăriei într-o încercare de a vinde casa părintească, reîntâlnirea cu locurile natale îl ajută să se reîntoarcă în timp, în anii de început, ca să retrăiască amintirile din cotloanele memoriei lui.

Măiestrie literară autentică

García Márquez stăpânește arta de a transmite cititorului trăirile lui din vremea copilăriei și tinereții sale. În ciuda lipsurilor vremii si durerilor cauzate de acestea, el și familia lui erau fericiți, într-o lume în care realitatea și aspectele ei mistice nu se separau.

Opera lui García Márquez este printre preferințele mele de vârf. Cititorul poate percepe cu ușurință sentimentele și emoțiile autorului, pentru că sunt sincere și trăite cu o intensitate aparte. Cred că acesta este motivul pentru care autorul este recunoscut drept unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.

Cu cât citesc și recitesc cărțile lui García Márquez cu atât mai mult descopăr bogăția narativă a artei sale scriitoricești. Datorită structurii simple a cărților sale și a cuvintelor potrivite cu meșteșug, izvorâte din farmecul poeziei locale sud-americane, García Márquez rămâne un autor pe care îl pot citi totdeauna, fără să mă obosească sau să mă plictisească.

Michael Wood spunea că „A trăi pentru a-ți povesti viața “ sugerează „că lumea în care acest scriitor a crescut a fost deja un roman, cu mult înainte ca García Márquez să-l scrie “ (London Review of Books, 3 iunie 2004, p. 3).

Iată trei citate preferate din cartea lui García Márquez:

Astăzi, încercând să revăd zilele mele din trecut, nu le regăsesc decât în memoriile mele, și deci am ajuns să cred mai mult în uitare decât în memorie.

Există cărți care nu aparțin autorului , ci doar celor care suferă cu autorul, atunci când le citesc.

Viața nu este ceea ce ai trăit, ci mai degrabă ceea îți amintești, iar amintirile te ajută să o povestești celorlalți.

Sursa imagine banner

Posted in Culture, Cultures and communication, Readings | Tagged , , , | 2 Comments

Engaging reading with Gabriel García Márquez

Everybody knows that Gabriel García Márquez is a great story-teller. I discovered him when I was 15. One of my favourite teachers lent me the famous “One Hundred Years of Solitude” saying: “Look, this is one the best books in the world! Read it and you will see why”! And he was right. By that time I did not label García Márquez’s style as “magic realism”, but I felt the book magic from its first pages.

When I turned 50 I re-read the book for the fifth time. I never get tired of it. Each time I perceive new meanings behind the words and the book story refreshes with each new reading.

There are writers we love from whom we learn a lot, but none of them has given me a similar reading pleasure, the one of holding the book in my hands and enjoying each word and paragraph.

garcía-marquez-ventana

Gabriel García Márquez (Source)

García Márquez’s story-telling art

I recently read for the second time “Living to Tell the Tale” (Vivir para contarla), which is just the first volume of his autobiography, a book written with his heart about his childhood memories. Once more I believe that memory helps us shape our identity and our life’s meaning.

The book is not like any other autobiographies. While reading we witness a boy growing until he becomes a journalist. The book tale goes back and forth through years and the author eye-witnesses all major historical events: revolutions, dictatorships, and counter-coups.

While reading I felt that I sat at a table with García Márquez. He was able to establish a warm dialogue with me as his tale weaves magically from the first to the last word of the book. The book narrative flows along with breath-taking descriptions of his home place, in a Columbian region far away from the real restless world. García Márquez’s world turns into a magic place, which is mostly ruled by his child perceptions.

He had a large family around, with many women who were very important to him. His family, relatives and friends are portrayed in detail with funny or embarrassing moments. The writer recounts ancient beliefs which governed the family life along with his love for books and desire for learning.

García Márquez does not make any effort to remember details of his early life. While accompanying his mother to sell the childhood house, the surroundings helped him get back to those early years and catch the memories from the back of his mind.

Simple structure, humble words and aboriginal poetry

The author masters the power of making the reader feel what he experienced as a child and young man. Despite the times’ shortages and soreness, he seemed to be happy with his family who did not clearly separated reality and mystical aspects of their lives.

This book is very closed to my heart. One can easily spot García Márquez’s feelings and emotions, which are naturally shared without any artificial flavour and efforts. His sincere narrative and style make the book credible. I believe this is the reason of why he is known as one of the best world writers.

The more I read and re-read García Márquez’s books the more I discover the rich narrative behind the words. Because of books’ simple structure and humble words supporting an aboriginal poetry, García Márquez stays as an author I can forever read without getting tired or bored.

Michael Wood said that the “Living to Tell the Tale” book suggests “that the world this writer grew up in was effectively a García Márquez novel before he even touched it” (London Review of Books, 3 June 2004, p. 3).

I share three favourite quotes from García Márquez’s book:

Today, trying to recount my past days, I do not find them in my recollection, and I have come to believe more in forgetting than in memory.

There are books that do not belong to the person who writes them but to the one who suffers them.

Life is not what one lived but rather what one remembers, and how it is remembered to tell the tale. 

Top image source

Posted in Culture, Cultures and communication, Readings | Tagged , , , | Leave a comment

Vremea lalelelor în Bruxelles

Lalelele sunt pe locul trei în lume, în topul preferințelor noastre, după trandafiri și crizanteme. Lalele sunt flori sensibile, grațioase și elegante. De-a lungul secolelor lalelele au fascinat oamenii, le-au vrăjit sau rupt inimile. Cu toate că nu au fost cultivate în Europa, înainte de secolul al XVI-lea, astăzi fiecare grădinar de pe continent își poate permite să le cumpere și să le cultive.

tulips06

Primăvara este anotimpul când orașul Bruxelles sărbătorește arta horticultorilor săi. În fiecare an, ei se întrec pe ei înșiși cu meșteșugul lor de a realiza creații florale de neuitat pe străzile și în parcurile din oraș.

Se zice că arta florarilor bruxellezi este împrumutată de la vecinii lor, horticultorii olandezi, faimoși pentru menținerea unei tradiții seculare în domeniul cultivării plantelor ornamentale.

Olanda își merită titlul de “Țara lalelelor“, chiar dacă lalelele au ajuns aici din Asia Centrală.

tulips09

Povestea lalelei

Se spune că turcii au început să cultive lalele în jurul anului 1000 I.H. Ei consideră laleaua un simbol al iubirii. Legenda lalelei spune că un prinț a iubit o servitoare care a fost ucisă la scurt timp după ce s-au cunoscut. Pentru a onora memoria ei, prințul a galopat cu calul său până când a fost rănit pe o stâncă ascuțită de munte. O lalea stacojie, formată din picăturile sale de sânge, a apărut pe stâncă.

Din timpuri încă neștiute laleaua a căpătat statutul de simbol național al Turciei. Planta a fost adoptată mai apoi de poporul olandez, începând cu secolul al XVI-lea.

Tulipmania

Tulipmania a fost un fenomen pe scară largă în Olanda, la scurt timp după secolul al XVI-lea. Istoricii încă cercetează arhivele pentru a vedea dacă acest lucru s-a întâmplat în realitate sau a fost doar o idee strategică de marketing.

tulips03

Carolus Clusius, un botanist olandez, este cel care a adus primii bulbi de lalele din Turcia în Olanda. Clusius a avut nevoie de ceva timp pentru a observa dacă plantele se adaptează la noul mediu. Pentru că el a făcut acest experiment pe ascuns oamenii au crezut că bulbii valorează mulți bani. De aceea aceștia au furat bulbi din grădina sa. Se spune că mulți olandezi doreau să posede un bulb miraculos.

Acesta a fost momentul în care tulipmania a început și a durat mulți ani după. A fost o perioadă când bulbii serveau chiar ca monedă de plată.

Clusius a ajuns la concluzia că plantele se adaptează perfect climatului oceanic. Prin urmare, cultivarea lalelelor a evoluat peste ani și a fost la îndemâna oricui, nu numai în Olanda, dar și în alte țări europene și din întreaga lume.

Ceea ce admirăm deci astăzi, lalelele și peisajele florale precum și grădinile din Bruxelles, sunt o artă ce a evoluat în ultimele cinci veacuri.

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , , , , | Leave a comment

Brussels’s Tulip time

Tulips go on the third place after the roses and chrysanthemums in terms of worldwide popularity. Tulips are graceful, elegant and amazing flowers. Over the centuries they captured and broke hearts. If they were not seen in Europe before the 16th century, today every gardener can afford to buy and cultivate them.

tulips06

Spring is the season when Brussels glorifies the art of its horticulturists. Each year they prove their design skills and expertise to create unforgettable floral landscapes and gardens on the streets and in the parks of the city.

The art mastered by the horticulturists shows the benefits of neighbouring the Netherlands, a country which is famous for its traditional art, knowledge, expertise, and trade of growing plants.

The Netherlands also bears the nickname of “Country of tulips” even though they originated from Central Asia.

tulips09

A short story of tulips

It is said that the Turks started to cultivate tulips around 1,000 AD. They consider the flower a symbol of love. The related legend says that a famous prince loved a maid who was accidentally killed. To honour her memory, the prince was galloping with his horse until he got hurt on a mountain sharp rock. A scarlet tulip, made up of his blood drops, sprang up on the rock.

Over the centuries the tulip got the status of Turkey’s national flower. The plant was adopted by the Dutch people starting with the 16th century.

Tulip-mania

Tulip-mania was a large scale phenomenon in the Netherlands shortly after the 16th century. Historians still look into the archives to see whether this happened for real or it was just a strategic marketing idea.

tulips03

It was Carolus Clusius, a Dutch botanist, who introduced the first tulip bulbs from Turkey to the Netherlands. Clusius needed some time to secretly test and see whether the plants adapt to the new environment. Because he was hiding the plants during his tests people believed that the bulbs may value a lot of money. They started to steal bulbs from his garden. This was the moment when tulip-mania started and lasted many more years after. The bulbs even served as trading currency during that period of time.

Clusius came to the conclusion that the plants adapted perfectly to the climate. Therefore cultivating tulips became popular not only in the Netherlands, but also in other European and worldwide countries.

What we therefore admire today, the tulips as part of floral landscapes and gardens in Brussels, is an art which developed over the past five centuries.

Posted in Culture, Cultures and communication, Travelling | Tagged , , , , , | 1 Comment