Doctor Jivago sau anotimpul unei lumi apuse

O punte între două lumi

Am citit acest roman pentru prima dată în 1991, când a fost tradus și publicat în limba română. Cu ceva timp în urmă l-am recitit pentru a verifica dacă percepția mea s-a schimbat și dacă voi vedea acțiunea și stilul autorului dintr-un alt unghi. Nu m-am înșelat.

1200px-Maslenitsa_kustodiev

Boris Kustodiev (1878–1927) Maslenitsa (source)

Pe măsură ce îmbătrânim percepția unei cărți, la o a doua lectură, se poate schimba. O pot spune cu siguranță. Cea de-a doua lectură a romanului m-a ajutat să portretizez mai bine personajele și să-mi imaginez mai bine și mai clar contextul acțiunii în Rusia acelor ani. Mai mult, am înțeles mai bine personajele cărții și le-am îndrăgit așa cum sunt, cu emoțiile, trăirile și sentimentele lor.

Lectura unei carți este o reușită dacă textul stimulează îndeajuns imaginația noastră.

Un fost profesor mi-a spus odată că, în original, romanul lui Pasternak este o capodoperă. Pentru a simți cu adevărat savoarei poetică a cărții și pentru a descifra simbolurile din limba sursă și a le adapta ușor la simbolurile culturii în limba țintă, un traducător bun face un efort creativ de neimaginat. Dificultatea traducerii ar consta în transpunerea bogăției poetice a cuvintelor și găsirea mijloacelor stilistice potrivite care rezonează în cultura cititorului. Așadar, traducerea unei asemenea cărți este artă adevărată.

Trebuie să recunosc că, la a doua lectură, am trăit cu adevărat arta poetică a lui Pasternak, de la un cuvânt la altul. A trebuit să încetinesc viteza mea de lectură obișnuită ca să mă pot bucura de densitatea poetică a cărții. A fost soluția optimă ca să pot gusta pe îndelete arta narativă a autorului și să pot desluși contextul istoric, complicat și greu de pus cap la cap, cel puțin în mintea mea.

Cartea este, fără îndoială, o capodoperă a literaturii universale. Spun aceasta pentru că arta lui Pasternak permite cititorului să vadă limpede și să simtă contextul romanului, pe de o parte. Pe de altă parte forța narativă a lui Pasternak este impresionantă, mai ales atunci când aceasta este perfect îmbinată cu arta poetică. Paginile romanului vorbesc de la sine.

Cartea a fost publicată pentru prima dată în Italia, în 1957, ca urmare a interzicerii ei în Uniunea Sovietică de către autorități. Pasternak a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1958, dar nu a putut participa la eveniment, fiind chiar forțat de comuniști să refuze premiul. Fără să-și dea seama, regimul sovietic a contribuit la creșterea faimei cărții, de fapt, prin interzicerea ei. Și astfel, romanul, neobișnuit pentru acele vremuri, într-o țară comunistă, a devenit un succes mondial.

Romanul, pe scurt

Cartea poartă numele personajului său principal, Iuri Jivago, un doctor și poet. Acțiunea se întinde de la Revoluția rusă din 1905, trece prin Primul Război Mondial, Revoluția bolșevică și se încheie în anii de după Revoluția bolșevică.

Cartea începe cu primii ani ai Iuri Jivago și Larisa Feodorovna (Lara), la Moscova. Iuri studiază medicina, devine medic și se căsătorește cu Antonina Aleksandrovna (Tonia).

După o vreme, evenimentele istorice le schimbă viața. Iuri se înrolează ca medic în timpul unei campanii militare. El o întâlnește Larisa (Lara), înrolată în armată, de asemenea, ca soră medicală, cu dorința de a afla ce s-a întâmplat cu soțul ei, Pavel Pavlovich Antipov (Pașa). Acesta dispăruse în timpul unei misiuni militare și era de negăsit. Iuri și Lara se îndrăgostesc. Lara nu-și găsește soțul și se întoarce la Iuriatin, orașul unde se stabilise cu familia. Povestea de dragoste a Larei și a lui Iuri rămâne încă suficient de puternică.

Personajele principale sunt apoi implicate într-o serie de evenimente complicate, amare, pe fondul confuziei generale a acelor ani, în timpul Revoluția bolșevice, cu lipsurile specifice sub un regim politic agresiv.

Ca urmare a evenimentelor istorice ale acelor ani, inclusiv Războiul civil 1918-1920, Yevgraf, fratele vitreg al lui Iuri, joacă un rol crucial în viața celor doi. Lara moare ani mai târziu, probabil într-un lagăr de muncă, în timp ce Iuri suferă un atac de cord în timp ce alerga după o femeie care semăna cu Lara. Tonia, împreună cu familia ei, este deportată la Paris.

Cartea se încheie cu douăzeci de poezii. Pasternak, probabil, a transferat poeziile personajului său principal, Iuri.

De ce “Doctor Jivago” este o carte captivantă?

Datorită construcției sale, romanul are o manieră unică de a transfera idei, sentimente, crâmpeie de idealism, misticism, precum și de emoții către o zonă vecină cu nemurirea.

Recitind cartea am făcut doar efortul de a nota numele personajelor, de a le repeta și memora. Cum nu vorbesc limba rusă, nu sunt îndeajuns de familiarizat cu numele rusești și mai ales cu felul în care rușii folosesc multe diminutive pentru numele proprii. Deseori am crezut că diminutivele sunt nume ale unor personaje noi. Efortul de lua notițe a fost răsplătit de bucuria lecturii.

Chiar dacă romanul are o densitate aparte, greu de stăpânit la un ritm de lectură normal, am găsit cu ușurință conexiunea dintre personaje și descrieri. Mărturisesc că a fost ușor și plăcut, mai ales că sunt un mare iubitor de literatură rusă.

Am fost impresionat de modul în care Pasternak captează și descrie revoluția bolșevică, ideologia sa, pe care le comunică cititorului într-un mod neutru, fără a fi în vreuna din tabere. El a reușit, de asemenea, să comunice reacțiile simple ale oamenilor obișnuiți, cu durerile și suferințele lor.

Cartea e plină de momente de ostilitate și cruzime. Personajele principale nu s-au putut regăsi în contextul istoric al vremii și au rămas marcate de evenimente. S-au stins în negurile vremurilor.

Povestea de dragoste, frumoasă, neobișnuită, dar interzisă a Larei și a lui Iuri se derulează pe târâmul dominat de comunism, confuzie, nesiguranță, dualitate, lipsă de loialitate și durerea separării familiilor. Personajele reprezintă lumea apusă, dispărută în spatele evenimentelor istorice.

Citatul meu preferat explică de ce nu ar trebui să renunțam la dorințele noastre, să nu ne lăsăm doborâți de obstacolele vieții, să le trecem cu încredere, pentru a fi mai bine pregătiți pentru cele pe care le avem în fața noastră, pe parcursul vieții:

“Nu cred că aș putea să te iubesc atât de mult, dacă nu ai avea nimic de care să te plângi și nimic de regretat. Nu-mi plac oamenii care nu au căzut niciodată sau nu s-au poticnit. Virtutea lor este lipsită de viață și aproape fără valoare. Ïn acest caz viața nu și-ar dezvălui adevărata ei frumusețe.”

(Boris Pasternak, Doctor Jivago)

Advertisements
This entry was posted in Culture, Cultures and communication, Readings and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s