Când lectura răscolește rădăcinile

Zilele trecute am terminat o carte despre România anilor ’40. Cartea se numește “The Great Fortune” (în românește ar fi “Marea șansă”) și este parte a “Trilogiei balcanice”, scrisă de Olivia Manning. Autoarea a trăit in Bucureștiul anilor ’40.

Trebuie să recunosc că pe măsură ce avansam cu lectura eram curios să descopăr Romania acelor ani prin ochii unui străin. Cartea mi-a lăsat un gust amar. Am fost decepționat dar și revoltat în egală măsură.

După Manning românii erau leneși, nespălați și parșivi. Bucureștiul era plin de cerșetori și țărani care mureau pe capete iarna, pe străzi, după ce își părăseau casele din sate, plecând să caute hrană.

De altfel, Manning a fost aspru criticată pentru lipsurile ei: cunoașterea culturilor lumii și toleranță.

Lectura m-a dus înapoi în timp, spre modul de viață al familiei mele. Bunicii mei trăiseră în acei ani zugrăviți în carte.

După cum bine se știe, o cultură este un mod de viață specific unei comunități, fie că este vorba de o familie, o localitate, o regiune sau o țară. Primul meu contact cu o cultură a fost cu modul de viață al familiei mele.

Părinții mei în 1953, cu puțin timp înainte de construirea noii case

Părinții mei în 1953, cu puțin timp înainte de construirea noii case

Copil fiind am învățat, puțin câte puțin, regulile de bază și obiceiurile familiei mele. Acesta a fost un exercițiu firesc pe care l-am urmat de la sine. Părinții și bunicii mei obișnuiau să ne spună: “Fă treaba precum nemții! Măsoară de două ori înainte de a tăia o dată”.

Era clar că trebuia să ne dăm silința ca rezultatul să n-aibă niciun cusur. Dar de ce a măsura si a tăia? Bunicul ne-a explicat că un croitor bun, iscusit, măsoară stofa de două ori, ca să fie sigur că tăietura e cea care trebuie. Dacă se grăbește poate greși. Taie stofa și apoi constată că măsurătoarea nu a fost bună și deci nu mai poate face aproape nimic ca să îndrepte lucrurile. Atunci am înțeles, poate instinctual, că superficialitatea n-avea loc în casa noastră.

N-am comentat niciodată și m-am străduit să ating acele standarde “nemțești”, așa cum erau definite de către adulții familiei. An de an înțelegeam cum ar uda nemții grădina, de exemplu, sau cum ar râni la animale. M-am întrebat deseori de ce “maniera nemțească” devenise regula în casă. Am înțeles mai târziu de ce părinții și bunicii mei erau atât de atașați de această valoare culturală. Au fost țărani obișnuiți care moșteneau și ne transmiteau un set solid de valori tradiționale.

Deseori ne aminteau că “a măsura de două ori înainte de a tăia o dată” ne va prinde bine în viață. Mult mai târziu, vorbele lor au căpătat sens: este important să te concentrezi corespunzător, dacă vrei să obții rezultatele pe care dorești.

Părinții mei și-au construit casa singuri, ajutați de bunici și rude apropiate. Nu aveau bani să angajeze constructori și nici nu se obișnuia asta în acele vremuri. Bărbații din casă erau suficient de pricepuți pentru a mânui unelte complicate pentru a confecționa o fereastră sau o ușă. Din câte îmi amintesc exista un fel de cultură orală de construire a unei case. Ea se moștenea de la o generație la alta. Nimic nu era scris și nu am văzut nici un plan pe hârtie sau vreo o machetă. Bărbații au fost ajutați de rude, iar casa a fost gata în câteva săptămâni, după cum mi s-a spus. Și casa, care are mai mulți ani decât mine, există și astăzi.

Bărbații familiei erau pricepuți la prelucrarea strugurilor, iar vinurile, căci se făceau câteva, albe, roz și roșii, erau mândria casei. Aveam un teasc, ceea ce arăta că o gospodărie cu teasc era una serioasă.

Iarna femeile se îndeletniceau cu războiul de țesut, unde combinau fire de culori diferite: făceau covoare, dar și alte textile necesare în casă. Nu ni se cumpărau haine în acei ani. În afară de uniforme școlare, hainele erau confecționate în casă.

Mai târziu, aceste obiceiuri au fost abandonate. Odată cu evoluțiile economice din anii ce au urmat, familia mea a preferat, ca de altfel toți ceilalți din sat, să cumpere haine de la magazinul satului. Tradiția de a face haine în casă a murit puțin câte puțin.

Ïn anii 60, pregătirea rezervelor de hrană pentru iarnă era încă un obicei bine rânduit. Depozitarea și conservarea legumelor, a fructelor, a brânzeturilor, a cărnii, erau o prioritate toamna. Orice familie trecea prin acest “exercițiu de supraviețuire”.

Mai erau însă familii care terminau mult mai devreme proviziile și care se împrumutau prin vecini. Bunica și mama întotdeauna ajutau. Bunica obișnuia să spună: “Nu vom ajunge într-o astfel de situație! Asta arată că, fie nu și-au calculat bine proviziile, fie au mâncat prea mult fără să se gândească la ziua de mâine!”.

Viața într-o comunitate precum satul impune familiarizarea rapidă cu regulile și obiceiurile locale. Au existat o mulțime de lucruri pe care le-am învățat “pe de rost”: de la salutul obligatoriu atunci când întâlneam pe cineva pe uliță sau drumul săptămânal la biserică.

A uita să saluți pe cineva era o mare greșeală. De multe ori acest “păcat” ajungea la urechile părinților noștri. Și asta s-a întâmplat de multe ori, trebuie să recunosc. Copii fiind poate eram prea absorbiți în jocurile noastre și nu observam trecătorii.

Am crescut în acest mediu cultural și am încercat să înțeleg lumea din jurul meu, lumea satului în care trăiam. Primii mei pași către cunoașterea abecedarului bunei purtări m-au dus către normele nescrise ale satului, obiceiurile și credințele locuitorilor lui. A fost exercițiul pregătitor pentru ceea ce a urmat. Mi-am dat seama că drumul către înțelegerea culturilor și către acceptarea lor începe acasă și e la temelia celor “șapte ani de-acasă”.

I-aș fi scris Oliviei Manning aceste rânduri dacă ar mai fi fost în viață astăzi. Succesul și autenticitatea unei cărți presupune o documentare solidă care ajută la ignorarea stereotipurilor culturale.

Advertisements
This entry was posted in Culture, Cultures and communication, Miscellaneous and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s