Ilustrate din sudul Franței: Cannes, o perlă a Coastei de Azur

Când auzeam “Cannes” mă gândeam în primul rând la celebrul festival de film. Vara aceasta am înțeles că orașul Cannes înseamnă mai mult decât faimosul festival. Cannes are o istorie veche și o viață culturală bogată, datorită locației de excepție: Coasta de Azur.

Plaja de la Cannes

Plaja de la Cannes

Nu am vrut să ocolim orașul pe durata vacanței în sudul Franței, tocmai datorită motto-ului celebru ce se dovedește a fi într-adevăr o realitate: “Viața este un festival”!

IMG_3257

Cannes impresionează cu plaja sa de nisip, magazine și hoteluri de lux. Spun “nisip” pentru că în alte părți pe Coasta de Azur plaja este din pietricele.

Dacă Promenade des Anglais este simbolul Nisei, Promenade de la Croisette este blazonul orașului Cannes. Palais des Festivals et des Congrès, locul unde se desfășoară celebrul festival, este situat chiar pe Promenade de la Croisette.

Construit în 1982, Palais des Festivals et des Congrès se află sub reflectoarele lumii în luna mai, când are loc celebrul festival de film. Clădirea este în stil futurist și are multe încăperi spațioase.

În timpul unei scurte plimbări pe malul mării am observat cromatica unică a locurilor: contrastul dintre apa mării de un turcoise adânc și nisipul auriu-argintiu al plajei.

IMG_3260

Festivalul de la Cannes s-a născut ca o inițiativă franceză și o replică la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în jurul anului 1939. Prima ediție a avut loc în 1946, la scurt timp după cel de-al doilea război mondial. Multe cariere în industria cinematografică sunt legate de Festivalul de la Cannes.

Ne-am fotografiat și noi pe celebrul covor roșu și am străbătut celebra alee (Walk of the Stars) cu stelele celebrităților din lumea cinematografică.

JAmprenta mâinii lui Julie Andrews

JAmprenta mâinii lui Julie Andrews

Walk of the Stars este o colecție de aproximativ 375 amprente ale mâinilor multora dintre celebritățile cinematografice. Amprentele sunt realizate din oțel și plasate apoi pe alee. Aleea este o colecție impresionantă ce cuprinde amprente din toate timpurile și din toate categoriile de artiști.

Vizita la Cannes, ce-i drept scurtă, a fost o experiență turistică unică.

Advertisements
This entry was posted in Culture, Travelling and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s