O lume într-un penar de lemn

Mi s-a făcut dor de școală zilele trecute. O fostă colegă spunea elevilor ei pe Facebook ca îi așteaptă cu drag la școală, în sala de clasă proaspăt pregătită pentru ei. Da, septembrie aduce cu el miresmele toamnei și amintirile de fost dascăl.

Penarul primit astazi

Penarul primit astazi

În aceeași zi am primit un penar de lemn, modern, numai bun să mă ducă înapoi în timp, spre anii când lumea mea de școlar încăpea doar într-un penar de lemn. Penarul de azi e modern și bine lustruit.

Primul meu penar îl primisem de la bunica, chiar înainte de a pleca pentru prima dată la școală. Penarul găzduia un creion, o radieră și un toc cu o peniță fină. Călimara cu cerneală o purtam separat, în ghiozdanul meu de carton. O așezam într-o scobitură a băncii vechi, de lemn, când trebuia să scriu. Folosirea tocului și a cernelii cerea ceva îndemânare, pe care cred că am dobândit-o în anii care au urmat.

Un penar vechi, asemănător celui din copilărie

Un penar vechi, asemănător celui din copilărie

Penarul era refugiul meu când lecțiile deveneau prea monotone. Doar pătrundeam cu privirea între colțurile lui, iar tocul și creionul începeau să dea viață imaginației. Ideile neclare sau care șchiopătau dispăreau imediat sub presiunea radierei.

Nu mâzgăleam penarul. Ar fi însemnat să-mi rănesc ideile care se odihneau între pereții lui.

Nu am renunțat ușor la penarul meu de lemn. Cred că l-am purtat mulți ani, până înspre liceu, când probabil a fost momentul să mă modernizez în fața colegilor mei.

Penarul a rămas simbolul lumii mele școlărești, spațiul în care îmi adăposteam ideile, uneori, departe de lumea dezlănțuită din jurul meu.

Advertisements
This entry was posted in Culture and tagged , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to O lume într-un penar de lemn

  1. Viorica Nastase says:

    Citesc cu emotie randurile tale si retraiesc momentele acelea din vremurile cand timpul parca statea in loc; voiam sa cresc, sa am aripi pentru a zbura din cuibul copilariei. Ma grabeam spre ziua de azi, cand ma intorc spre “atunci” cu o lacrima de dor in coltul ochiului. Doar timpul petrecut in scoala ma ajuta sa simt din cand in cand, ca intr-un flash, ceea ce simteam in anii de scoala primara. Si da, am avut si eu un penar de lemn la fel ca al tau, cu un paun desenat pe capac.

  2. petrudumitru says:

    Multumesc, amintiri frumoase! Penarul acela era fereastra mea catre lume, cu imaginatia mea inmagazinata in el.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s