Cum am învățat să citesc și de ce am fost pedepsit să citesc cărți de colorat

Mâine se deschide anul școlar in Romania. E un moment nostalgic, desigur. Ca fost cadru didactic si fost elev, trăiesc din plin emoția acestei zile.

Momentul acesta mă duce în timp la primele mele zile de școală, ca elev în satul meu natal. Este un sat de câmpie, unde Crivățul făcea ravagii iarna, în timp ce zilele de vară erau încă răcorite de ploi calde de după-amiază.

Cum am învățat sa citesc? Eram opt persoane în casă: patru copii, doi părinți si doi bunici. Bunicii mei își pierduseră vederea, aveau ochelari de citit, dar nu prea îi purtau. Iar lectura nu era o activitate principală în familie.

Tatăl și mama mea aveau cele șapte clase de scoală, citeau foarte bine si stăteau bine si cu aritmetica. Tatăl meu se abonase si primea zilnic un ziar. Era Scânteia. Îmi amintesc că așteptam cu nerăbdare postașul care lăsa ziarul intre doi lați ai porții noastre de lemn. Ritualul cititului ziarului începea seara numai. Ziua întreaga familie era ocupată cu treburile gospodărești. Eu încă nu mergeam la scoală si nu prea aveam răspunderi mari. Luam ziarul de la poartă și mă furișam lângă bunici. Mă uitam la titlurile mari și-i întrebam ce reprezintă fiecare din semnele acelea ciudate. Bunicii, și ei oameni cu câteva clase de scoală, au început să se joace cu mine, punând sunetele in silabe, silabele în cuvinte și apoi cuvintele în propoziții. Copil fiind am fost fascinat de această minune și mi se părea ca, iată, am descoperit secretele lumii. Mărturisesc că era greu la început, dar, ușor-ușor, am început să trăiesc bucuria rostirii cuvintelor prin descifrarea literelor.

Așteptam cu nerăbdare sosirea postașului, iar furișatul după ziar era unul din deliciile zilnice. După o perioadă, citeam cu încetul ziarul bunicilor mei și dacă mă poticneam mă ajutau delicat, punându-si ochelarii. Eram feriți oarecum de restul familiei și acest lucru ne lega într-un fel de conspirație. Într-o  zi mi-au spus ca a sosit momentul să fac o demonstrație în fața familiei. Si am mers în bucătărie si mi-au spus să citesc tuturor un articol. Mi-au indicat ceva din rubrica “Faptul divers”, unde se relata o întâmplare ciudată de prin București. Am citit cu voce tare ziarul bunicilor mei câțiva ani buni și iată-mă la școală într-o bună zi.

Am fost repartizat într-o clasă a unui învățător. Lucrurile mi s-au părut ciudate, cum să o iau de la capăt cu sunete, litere, silabe și propoziții? Probabil că mă plictiseam, nu eram atent și încasam zilnic câte o ciufuleală. Uram școala. Dimineața îmi erau greu să plec cu fratele si sora mea la școală și mi-era rușine să le spun că, aproape în fiecare zi, domnul îmi răsucea bărbia și mă plesnea peste obraji.

Într-o bună zi domnul s-a întâlnit cu tatăl meu și i-a spus că nu este mulțumit de rezultatele mele. Puțin a lipsit să nu o încasez și de la tata. Bunica mea, o țărancă simplă, a înțeles probabil că ceva nu e în regulă și a doua zi a venit la școală să vorbească cu domnul. Nu știu de ce, dar m-am simțit extrem de rușinat când am văzut-o pe bunica intrând în clasă, în pauză. S-a îndreptat modestă către domnul și i-a explicat că trebuie să fie o neînțelegere, eu le citeam ziarul acasă și, deci, nu se putea să nu fac față Abecedarului.

Așteptam rușinat în bancă. S-au îndreptat spre mine și bunica l-a rugat pe domnul să-mi dea ceva de citit. Acesta a deschis Abecedarul pe la final, unde erau niște texte simple, recapitulative, și am citit tot ce mi-a indicat. Apoi l-am văzut nemulțumit și asta m-a înghețat oarecum. I-a spus bunicii că am învățat totul pe de rost, asociind imaginile cu textul din memorie și că nu pot citi corect. Bunica a insistat să aducă o altă carte sau poate un ziar, dar n-a mai fost vreme și totul a rămas oarecum neclar.

Bunica mea, cea care m-a ajutat să descifrez tainele cititului

Bunica mea, cea care m-a ajutat să descifrez tainele cititului

Primul meu an de scoală a fost un calvar. Bunica mă îndemna să mă concentrez la școală, chiar dacă știu să citesc bine, să fac efortul să repet primele lecții introductive și poate așa, domnul n-o să-mi mai răsucească bărbia. Nu știu cât de vizibile au fost eforturile mele.

La sfârșit de an școlar rezultatele mele au fost o dezamăgire pentru familie. Dacă părinții, fratele si sora mea n-au zis nimic, bunicii mei au lăcrimat pe ascuns. Si ca răsplata să fie pe măsură, am primit de la domnul învățător, ca premiu pentru eforturile mele, o carte de colorat, faimoasa carte “Bambi”, unde nu era nici un cuvânt. Toate paginile erau pline de forme care trebuiau colorate. Deci, ca să înțeleg povestea aveam nevoie de imaginație și creioane colorate. Nu zic că exercițiul n-a fost util. Cu alte cuvinte mă întorceam către anii unde desenul și culoarea erau primele mele mijloace de exprimare și cunoaștere a lumii din jurul meu.

Anul următor s-a întâmplat să fiu repartizat la o alta clasa, unde doamna învățătoare, căreia îi păstrez și azi o frumoasă amintire, a înțeles ce se petrecea cu mine și m-a ajutat să merg mai departe. Au fost ani plini de lecturi folositoare, ani în care bunica și părinții mi-au cumpărat primele cărți, pe care le stivuiam cu mare drag pe o laviță la bunici.

Ziarul a rămas pentru mine puntea către exterior, o fascinație pe care am trăit-o din plin. Apoi au urmat drumurile în satul vecin, la bibliotecă, unde cărțile stivuite pe rafturi mi-au îmbogățit copilăria, într-un loc sărac de la câmpie, unde nu se întâmpla aproape nimic. Doar Crivățul aducea nămeți uriași iarna, iar vara, ploile repezi și calde răcoreau câmpurile și drumurile prăfuite.

Împreună cu familia mea

Împreună cu familia mea

Advertisements
This entry was posted in Culture and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Cum am învățat să citesc și de ce am fost pedepsit să citesc cărți de colorat

  1. Oh Tati, asa de mult m-a incantat sa citesc ce ai scris! Ce ma bucur ca ai inceput un blog! Talentul tau de scriitor nu mai trebuia sa ramana ascuns! 😉 Mi-ai povestit foarte mult din copilaria ta dar citind post-ul acesta m-a facut sa descopar lucruri noi. Te si imaginez copil alaturi de strabunicii mei care te-au primit in lumea cititului si a culturii! De-abia astept sa mai citesc si alte articole! Te pup si te imbratisez!

  2. Ion BOBIA says:

    Am citit si eu. Si mi-a placut!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s